Servicii Hoteliere
ste cel mai nou domeniu în care FLOREA GRUP a realizat investiții de anvergură, construind în regie proprie complexul HOTEL RESTAURANT ASTORIA situat în imediata vecinatate a municipiului Alba Iulia pe DN1, km 387 în sensul de deplasare spre Cluj Napoca. Înzestrat cu dotări de excepție la nivel de patru stele, prin calitatea serviciilor de cazare și gastronomice la prețuri deosebit de avantajoase, complexul oferă onoratei clientele un sejur reconfortant precum și posibilitatea organizării de mese festive, organizarea de simpozioane sau intruniri cu caracter de instruire, asigurandu-se serviciile de cazare, masa și logistica necesară unor asemenea activități.
Stil, rafinament, lux, eleganță, servicii prompte, discrete și de calitate – așa se poate descrie în căteva cuvinte Astoria Hotel Alba.
Situat nu departe de Alba Iulia – Astoria Hotel este așezat într-o zonă liniștită și puțin afectată de noxe. Spații verzi generoase, înconjoară clădirea Astoria Hotel, iar accesul este extrem de facil direct din DN1.
De remarcat este Curtea interioară de la Astoria Hotel, la care au acces și nerezidenții hotelului. Pentru nevoi de afaceri, găsiți servicii și utilități de office și cu siguranță vă veți felicita dacă veți apela la serviciul de concierge al hotelului.
Astoria Hotel are 30 de spații de cazare, din care 18 camere cu 2 paturi, 11 camere cu pat matrimonial și un apartament, mobilate elegant și cu elemente de decor moderne, care încălzesc și apropie spațiul de sufletul locatarului.
Hotel Transilvania este cel mai nou proiect Florea Grup. Clădirea, din 1972, a fost renovată de la temelie, într-un proces ce a durat aproximativ 2 ani.
Situat la kilometrul zero al orașului, în inima centrului civic, Hotel Transilvania iți pune la dispoziție 80 de camere noi, confortabile, dotate cu aboslut tot ceea ce ai nevoie pentru a te simți ca acasă sau chiar mai bine: wi-fi gratuit în întregul hotel, tv smart LCD și aer condiționat cu reglaj personalizat în fiecare cameră , băi moderne cu articole de toaletă gratuite, restaurant a-la-carte cu specific mediteranean și internațional , room-service, English Bar, parcare gratuită , recepție 24/24, 7/7.