Aniversare

Florea Grup — 30 de ani

În 2026, Florea Grup împlinește 30 de ani. De la o stație de carburanți la un grup integrat de construcții, materiale, ospitalitate, energie și transport.

Sigla aniversară Florea Grup: 30 de ani de tradiție și excelență

În 2026, Florea Grup, compania sub umbrela căreia funcționează și brandul Petra Pavaje, împlinește 30 de ani.

O evoluție bazată pe integrare verticală

Povestea Florea Grup a început cu deschiderea primei stații de carburanți. De aici, compania și-a extins treptat activitatea în construcții, a intrat în producția de betoane și a devenit antreprenor în construcții civile și industriale. De-a lungul anilor, grupul s-a implicat în reabilitarea unor drumuri naționale și județene și în proiecte de anvergură.

Sub umbrela Florea Grup funcționează astăzi Petra Pavaje, cu patru fabrici de pavaje și prefabricate din beton — la Alba Iulia, Ploiești, Arad și Roman (județul Neamț) — și depozite la Cluj-Napoca, Sibiu și Deva. Fabricile sunt și huburi de dezvoltare, cu laboratoare proprii.

Strategia de integrare pe verticală acoperă întregul flux: cariera proprie, care asigură extracția materiei prime, stațiile de sortare și cele patru linii de producție a prefabricatelor. Prin flota proprie de autoutilitare, grupul asigură și serviciile logistice.

Turism și servicii

Pe lângă activitățile industriale, Florea Grup a dezvoltat un portofoliu în ospitalitate, cu hoteluri în Alba Iulia: Hotel Transilvania, Hotel Astoria și Hotel Cetate. Ele oferă restaurante, terase, săli de conferință și un centru de agrement cu terenuri de sport și parc acvatic. Hotelurile grupului au obținut distincții la competiții precum Top Hotel Awards și eTravel Awards.

Pentru comunitate

Conform companiei, Florea Grup deține una dintre cele mai numeroase flote de autoturisme integral electrice din România, stații de încărcare și 7 parcuri fotovoltaice proprii, care asigură până la 45% din autonomia energetică a punctelor de lucru respective. „În armonie cu natura” este o marcă înregistrată a companiei. Un proiect de referință a fost plantarea a 42.000 de puieți pe 9 hectare în județul Alba.

Florea Grup este partener de practică pentru licee și universități, cu stagii și workshopuri pentru elevi și studenți, și susține competiții de ciclism, alergare, tenis de câmp și volei. Împreună cu companiile din grup, asigură peste 800 de locuri de muncă.

„Acești 30 de ani reprezintă pentru noi confirmarea unei viziuni îndrăznețe și a muncii susținute de către o echipă extraordinară. Florea Grup este o poveste scrisă de către fiecare angajat, prin cunoștințele pe care le-a adus, ideile și implicarea sa.”

— Marcel Florea, director general Florea Grup