Vedere aeriană a Show Room-ului exterior Petra Pavaje, cu alei pavate în modele geometrice

4 fabrici · Alba Iulia · Ploiești · Arad · Roman

Petra Pavaje

Petra Pavaje produce pavaje, borduri, rigole și prefabricate din beton în patru fabrici automatizate, cu o capacitate combinată de 24.000 mp pe zi.

Despre divizie

Divizia de prefabricate din beton a pornit pe 5 iunie 2017, sub numele Florea Pavaje, în urma unei investiții de 10 milioane de euro. A făcut din Florea Grup una dintre puținele companii de construcții din România care își produc principalele materii prime ce intră în componența drumurilor.

Au urmat fabricile de la Strejnicu, lângă Ploiești (2020), cu un Show Room de peste 5.500 mp, de la Vladimirescu, în județul Arad (2021), și de la Roman, în județul Neamț (2022). Fiecare are o capacitate de 6.000 mp pe zi. Investițiile în cele patru fabrici depășesc 40 de milioane de euro. Odată cu fabrica de la Ploiești, marca a devenit Petra Pavaje.

Fluxul tehnologic este integral automatizat, cu tehnologie dezvoltată împreună cu producători din Germania. Liniile pot impregna, antichiza sau splita suprafețele, pentru culori și texturi distincte. Produsele au garanție de 5 ani și certificări CE și ISO.

Fabricile funcționează și ca huburi de dezvoltare, cu laboratoare proprii care testează constant materiile prime și produsele finite. Pe acoperișurile lor a fost instalat un sistem fotovoltaic de 1.740 kWp.

Pe scurt

fabrici de prefabricate din beton
4
capacitate combinată de producție
24.000 mp/zi
investiții în cele patru fabrici
> 40 mil. €
garanție, certificări CE și ISO
5 ani

Galerie foto — Petra Pavaje

  • Fabrica Petra Pavaje cu silozuri și paleți de produse în curte
  • Stivuitoare și camion Florea Grup în curtea de depozitare a fabricii
  • Detaliu de pavaj Petra cu textură de lemn, lângă o floare de hibiscus
  • Amenajare circulară din pavaje văzută de sus, cu un grup de vizitatori
  • Vedere aeriană a fabricii Petra Pavaje de la Strejnicu, Prahova

Întrebări despre Petra Pavaje?

Scrieți-ne și redirecționăm mesajul către echipa diviziei.