La mulți ani 2021!
Când vorbim despre anul 2020, cuvântul care ne vine prima oară în minte este „provocare”. Dincolo de noile condiții impuse de pandemie, condiții resimțite mai ales în domeniul serviciilor hoteliere, pentru Florea Grup anul 2020 a fost o provocare prin prisma extinderii companiei la nivel national. După 25 de ani de activitate pe piața din Transilvania, compania a decis extinderea la nivel national și prin produse, nu doar prin servicii. La începutul verii a fost inaugurată la Ploiești cea de a doua fabrică de prefabricate de beton, o investiție de peste 10 milioane de Euro. Odată cu această dezvoltare s-a desfășurat și un proces de rebranding, produsele fiind astăzi comercializate sub numele de PETRA PAVAJE. A fost diversificată și oferta acestei divizii, portofoliul numărând astăzi peste 600 de produse, de la pavaje standard și premium, la elemente pentru grădină și elemente de canalizare, tuburi de beton și alte prefabricate destinate lucrărilor de infrastructură.
Cu toții sperăm ca anul 2021 să readucă normalitatea. Este o dorință pe care o avem atât la nivel personal, cât și profesional. Compania Florea Grup va împlini peste câteva luni un sfert de secol. Știm că fără oamenii din echipa noastră nu am fi putut ajunge aici, iar distanțarea socială ne-a făcut să realizăm și mai mult cât de importanți sunt ei. Astăzi, colectivul Florea Grup numără peste 500 de oameni, făcând din companie unul dintre cei mai mari angajatori din Transilvania. Iar planurile de dezvoltare continuă și în anul 2021.
Vă mulțumim pentru colaborarea avută până acum și sperăm să avem parte de un parteneriat cât mai prosper și în anul care vine!